Suarez, studiu de caz la FIFA!** Forul mondial vrea să schimbe regulile fotbalului pentru eradicarea „cancerului”

Suarez, studiu de caz la FIFA!** Forul mondial vrea să schimbe regulile fotbalului pentru eradicarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii care simulează și obțin avantaje în urma unor faulturi inexistente au fost luați în colimator de FIFA. Oficialii forului mondial doresc că acești fotbaliști să fie pedepsiți exemplar în timpul meciurilor, iar în cazul partidelor ale căror rezultate au fost influențate direct de simulări să se introducă și pedeapsa retroactivă pentru jucătorii care au păcălit arbitrii.

Vice-președintele FIFA, Jim Boyce, este cel care susține ideea unei pedepse retroactive, oficialul FIFA mergând chiar mai departe și catalogând simulările drept „cancerul fotbalului modern”.

Ideea i-a venit lui Boyce după ce a urmărit discuțiile iscate după ultima etapă de Premier League când Luis Suarez a simulat în meciul cu Stoke. Tony Pulis, managerul lui Stoke, a cerut o pedeapsă exemplară pentru Suarez. Atacantul „cormoranilor” nu a primit nici măcar „galben” pentru gestul său, iar Pulis cerea cel puțin trei etape de suspendare. Reluările au demonstrat că cei de la Stoke aveau dreptate, dar Federația Engleză nu are deocamdată prevăzută în regulament „pedeapsa retroactivă”.

Jim Boyce, vice-președintele FIFA, spune că nu doar englezii, ci toate federațiile afiliate să introducă în regulamente acest paragraf.

„A devenit un adevărat cancer al fotbalului modern acest gest și cred că este evident pentru toată lumea că o persoană care simulează și încearcă să înșele trebuie pedepsită exemplar. Cred că introducerea unui gen de pedeapsă retroactivă este o idee bună de care toate federațiile ar trebui să țină cont”, a declarat Boyce pentru Press Association.

TOP 10 cele mai spectaculoase simulări

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×